Despre Teatrul Mihai Eminescu - Botosani

Index articol
Teatrul
Pagina 2
Toate paginile

La Botoşani prima reprezentaţie în limba strămoşească a avut loc în 1838, când directorul Şcolii Domneşti, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a început o serie de reprezentaţii. La 27 noiembrie 1838 se juca în al patrulea abonament „Uniforma lui Velincton” comedie într-un act de Otto von Kotzetbue. Afişul a fost scris de mână şi în el se anunţă că „priveliştea” se va sfârşi într-o pantomimă în două acte „Troa Diup” şi începutul va fi punct la  16 jumătate ciasuri evropeneşti. În aceeaşi iarnă trupa lui Nicolini a mai jucat piesa „Ştefan cel Mare” de Gh. Asachi şi „Plumper” sau „Amestecătorul în toate” de I.F. Junger. Sala de spectacole era la Şcoala Domnească, unde încăpeau 40 de scaune. După zece ani, în iarna 1848-1849 mai mulţi boieri şi cucoane din Botoşani au jucat teatru pentru scopuri filantropice, adunându-se suma de 1045 lei în folosul săracilor. În stagiunea 1857-1858, s-a înfiinţat o trupă teatrală moldovenească în Botoşani, sub direcţia lui Costachi Bălăceanu şi a pitarului Costachi Vasiliu. La 10 mai 1858, 70 de boieri şi negustori adresează Ministerului de Interne o petiţie prin care cereau „înfiinţarea şi statornicirea unui teatru la Botoşani”.

          Prin 1860 se construieşte prima sală de teatru cunoscută sub denumirea „Teatrul Petrache Cristea”, Botoşanii fiind astfel printre primele oraşe din ţară care aveau o sală de reprezentaţii teatrale după modelul celor din Occident, cu scenă, doua rânduri de loji, parter, orchestră şi celelalte accesorii. Sala văruită în alb, era jumătate de elipsă, cu despărţiturile de la loji din scândură vopsite cu alb, fără capitonaj şi fără scaune, pe care publicul şi le aducea de acasă în seara reprezentaţiei. În mijlocul plafonului atârna un candelabru uriaş, în care erau înfipte vreo două sute de lumânări de parafină, ce trebuia coborât până jos pentru a putea fi aprinse lumânările. Stalurile - un fel de laviţe cu spătar erau rezervate numai bărbaţilor. Pentru orice femeie ar fi fost o lipsă de respect să apară la teatru în stal. Trei lovituri de butuc în duşumeaua scenei anunţau publicul că reprezentaţia va avea să înceapă. Într-o astfel de sală, trupele de teatru străine care treceau prin punctul de frontieră Burdujeni spre Bucureşti şi de acolo spre Constantinopol, se abăteau de cele mai multe ori pentru una sau mai multe reprezentaţii şi la Botoşani, oraş cu un public iubitor de teatru şi mai presus de toate cu o generaţie tânără entuziastă. În fiecare toamnă Botoşanii vedea sosind câte o trupă de actori pentru stagiunea de iarnă! Trupele Pascaly, Alexandrescu, Poenaru, Popescu, etc. În 1864, angajat ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini, era marele nostru botoşănean poetul Mihai Eminescu. El era angajat şi ca scriitor de roluri. Pe scena acestui teatru au apărut şi actori străini: Adelina Patti -, spre exemplu,  celebra stea de la Opera din Paris în 1865.

          Alături de traduceri din germană sau franceză, erau pe atunci în mare „favoare” primele lucrări dramatice din literatura română. Iată ce scrie Veronica Micle despre piesa „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri, prezentată de Naţionalul bucureştean în 1885 cu Aristizza Romanescu şi Constantin Nottara: „… în Botoşani entuziasmul şi ovaţiile n-au lipsit”.

 



© 2014 - Teatrul ”Mihai Eminescu” - Botoșani. Toate drepturile rezervate. Textele și fotografiile sunt proprietatea titularilor și nu pot fi reproduse fără acordul acestora.
Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani este membru al: